Stateam intr-o seara pe marginea unui rau, ascultand linistea serii. Sclipiri de valuri reci se intrezareau pe frunzele artarilor batrani.
Pe partea cealalta, printre fire verzi de iarba se vedea zburand un trup firav de zana, aproape translucid.
Ridicandu-si degetul rozaliu imi facea semn sa vin la ea. Avea in mana o papusa alba, cu buze rosii, cu privirea ca de ceara. In parul ei stateau prinse cu grija stelute aurii ce reflectau in apa lumini jucause.
M-am ridicat ca-n vis si am incercat sa inaintez spre copilarie, spre anii trecuti.
Dar m-am scufundat de-ndata in spuma raului, pierzand intr-o clipa urma zanei.
Pe creanga neagra a unui stejar se aseza timida o privighetoare, cantandu-si trilul trist. Iar eu, pierduta printre valuri auzeam fiorul ei rece ce topea pana si cea mai dura stanca.
In departare se auzea ropotul dulce a unei cascade, ce ma atragea inevitabil spre ea.
Acum nu mai vedeam nici copacii, nici frunzele cu sclipiri de stele.
Doar auzeam stins cantecul unei pasari cenusii, in timp ce ma udau stropii reci ai maturitatii.
(Preluare internet)