"Este de o mie de ori mai bine sa fii optimist si sa te inseli, decat sa fii pesimist si sa ai dreptate."
super.jpg
Eu la 4 luni

Eu la 4 luni

Pe vremea cand adoram mersul de-a busilea...
Eu la 8 luni

Eu la 8 luni

Nu stiam inca sa merg in picioare, insa ma sprijineam de ce apucam...
Eu si sora mea

Eu si sora mea

Ghici care sunt eu in poza?

Povestiri cu talc...

little puppy.jpg
În vitrina unui magazin de animale era un afiş: “Căţeluşi de vânzare”.
Un băieţel de vreo zece ani ani intră şi întreabă care-i preţul unui căţeluş. Vânzătorul îi răspunde că preţul este între 30 şi 50$.
Băieţelul bagă mâna în buzunar, scoate câteva monezi.
Numără 2.70 $ şi cere să vadă căţeluşii. Vânzătorul fluieră scurt iar dintr-o cameră dosnică a magazinul iese afară căţeaua şi în urma ei şase căţeluşi. Unul dintre ei rămâne mai în urmă şi nu se apropie!
Băieţelul se uită la acele animale şi, arătând spre căţelul rămas în urmă, întrebă:
- De ce şchioapătă căţeluşul acela?
Omul îi răspunse că acela s-a născut cu o problemă la picior şi va şchiopăta toată viaţa!
- Pe acela îl doresc, spuse băieţelul cu bucurie în glas.
- Dacă asta e dorinţa ta, ţi-l dau gratis!
- Nu-l vreau gratis, protestă copilul, preţul lui e la fel ca şi a celorlalţi căţei, îţi voi da tot ce am la mine acum, şi în fiecare lună îţi voi plăti 50 de cenţi, până voi achita preţul lui intreg.
- Eşti sigur că-l vrei? Ti-am spus doar niciodată nu va putea alerga la fel ca ceilalţi!
Atunci băieţelul s-a aplecat, şi-a suflecat puţin un crac de la pantaloni şi i-a arătat vânzătorului tija metalicå ce-i susţinea piciorul strâmb.
Aproape că nici nu mai fu nevoie så-i spunå:
- Nici eu nu pot alerga, de aceea acest catelus are nevoie de cineva care sa-l inteleaga!
Ochii vanzatorului s-au umplut de lacrimi cand i-a spus copilului:
- Ma rog sis per ca fiecare catelus sa aiba pe cineva care sa-l iubeasca, asa precum tu il vei iubi pe acest catelus.
 
MORALA:
In viata nu conteaza cine esti, conteaza ca cineva sa te pretuiasca si sa te iubeasca neconditionat!
Un prieten adevarat, este acela care soseste in timp ce ceilalti…dispar!
ce vrea de fapt femeia.jpg
Un împărat a prins un tânăr supus care vâna pe domeniul lui.
L-a aruncat în temniță și i-a spus că-l va elibera dacă va răspunde la întrebarea: Ce vrea de fapt femeia?
Tânărul și-a chemat și a întrebat mama, soră, verișoara, vecina, dar nici una n-a putut să dea un răspuns corect.
În fine a chemat și o vrăjitoare bătrână și urâtă. Aceasta i-a promis că-i spune răspunsul corect cu condiția ca după ce va fi eliberat să o ia de soție. Neavând altă soluție tânărul a acceptat.
Răspunsul dezvăluit de vrăjitoare a fost:
-  Femeia, de fapt, dorește să fie stăpâna propriei sale vieți!
Împăratul l-a eliberat imediat. A urmat nunta și noaptea nunții.
Însă nu mică i-a fost mirarea când în pat a găsit o fată tânără și deosebit de frumoasă care i-a spus:
-  Pentru că te-ai ținut de cuvânt jumătate de zi voi fi bătrână și urâtă iar cealaltă jumătate voi fi ca acum.
Urmează ca tu să alegi în care jumătate de zi să fiu tânără și în care să fiu bătrână.
Tânărul căzu pe gânduri: să radă toți de el văzându-l cu o bătrână și urâtă iar noaptea să petreacă cele mai plăcute clipe alături de o tânără fermecătoare sau să se plimbe pe ziua cu cea mai frumoasă fată printre oameni iar noaptea…
În cele din urmă tânărul i-a spus să aleagă ea cum crede că e mai bine.
Imediat a venit și răspunsul:
- Voi fi tot timpul tânără și frumoasă pentru că am găsit bărbatul care mi-a dat libertatea de a fi stăpână pe propria viață.
ce vrea de fapt femeia.jpg
Duerer-Prayer.jpg
" În secolul al XV-lea, într-un oraş micuţ locuia o familie care avea 18 copii!!!
Pentru a-şi întreţine familia, tatăl, bijutier de profesie era nevoit să lucreze chiar şi 18 ore pe zi pentru a le oferi mâncare.
În plus se mai ocupa şi cu orice altceva găsea de lucru prin vecinătate.
În ciuda condiţiei lor nevoiaşe, doi dintre copiii familiei, cei mai mari voiau să-şi urmeze visul lor, acela de a-şi valorifica talentul pentru desen.
Ei erau conştienţi de faptul că tatăl lor nu-şi permitea să-i trimită să studieze la Academia de la Nürenberg.
După lungi discuţii noaptea, în patul lor aglomerat cei doi au stabilit un pact.
Vor da cu banul, iar cel care va pierde va munci la mină şi va câştiga bani pentru a-l susţine pe celălalt să studieze la Academie.
Apoi, după ce fratele care va câştiga va termina Academia, după 4 ani îl va susţine pe celălalt să-şi completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind de asemenea la mină.
Apoi, într-o duminică după slujba de la biserică au dat cu banul iar Albrecht Dürer a câştigat şi a plecat la Nürenberg.
Albert a plecat în minele periculoase şi timp de patru ani şi-a susţinut fratele cu bani.
Lucrările fratelui sau au făcut imediat senzaţie.
Gravurile lui, sculpturile şi pânzele cu ulei erau mai bune decât ale multor profesori iar atunci când a absolvit ajunsese să câştige sume importante.
Când s-a întors în satul sau familia a dat o cină pentru a-i sărbători triumfala întoarcere acasă.
După o masă lungă şi memorabilă din care n-au lipsit muzică şi râsul, Albrecht s-a ridicat din capul mesei pentru a ţine un toast pentru cel mai iubit dintre fraţii săi, pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat pentru că el să-si îndeplinească visul. Şi cuvintele de încheiere au fost: a si acum Albert, cel mai binecuvântat frate al meu, acum e rândul tău. Acum te poţi duce la Nürenberg să-ţi urmezi visul şi eu voi avea grijă de tine."
Toate capetele s-au întors cu nerăbdare spre celălalt capăt al mesei unde stătea Albert.
Lacrimile îi curgeau pe faţă palidă iar capul plecat şi-l mişca dintr-o parte în alta, în timp ce repeta în continuu nu, nu, nu.
În final Albert s-a ridicat şi şi-a şters lacrimile de pe obraji şi a privit spre figurile care îi erau dragi.
Apoi, ţinându-şi mâinile aproape de obrazul drept a spus blând.
Nu, frate, nu pot să merg la Nürenberg. Este prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au făcut cei 4 ani de muncă în mină mâinilor mele.
Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel puţin o data, iar în ultimul timp sufăr de artrită care mi-a afectat atăt de rău mâna dreaptă încât nu pot nici măcar să ţin paharul pt a toasta cu tine, cu atât mai mult să fac linii delicate pe pânză, cu pensula sau creionul. Nu frate, pt mine e prea târziu.
Mai mult de 450 ani au trecut.
Până acum sute din capodoperele lui Albrecht Dürer,  portrete, schiţe, desene in cărbune, gravuri etc. sunt expuse în orice muzeu mare din lume.

Cel mai ciudat lucru este că ţie îţi e familiară doar una singură, a cărei reproducere o poţi avea acasă sau la birou.
Într-o zi, pentru a-i aduce un omagiu lui Albert pentru tot sacrificiul sau, Albrecht Dürer i-a pictat fratelui sau mâinile muncite cu palmele şi degetele subţiri îndreptate spre cer.
Şi-a denumit opera simplu mâini, dar lumea întreagă şi-a deschis imediat inimile spre capodoperă sa şi a redenumit tributul iubirii: mâini în rugăciune.
Data viitoare când vezi o copie a acestei creaţii emoţionante, mai priveşte-o odată.
Da-i voie să-ţi amintească, dacă mai aveai nevoie că nimeni, nimeni nu reuşeşte singur."
ulciorul_spart.jpg
O bătrână avea două vase mari, pe care le atârna de cele două capete ale unui băţ, şi le căra pe după gât.
Un vas era crăpat, pe când celălalt era perfect şi tot timpul aducea întreagă cantitatea de apă.
La sfârşitul lungului drum ce ducea de la izvor până acasă, vasul crăpat ajungea doar pe jumătate plin.
Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas şi jumătate de apă.
Bineînţeles, vasul bun era mândru de realizările sale.
Dar bietul vas crăpat era ruşinat de imperfecţiunea sa.
După 2 ani, acesta i-a vorbit într-o zi femeii lângă izvor:
-Mă simt atât de prost, pentru că această crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul până acasă!
Bătrâna a zâmbit şi a spus:
-Ai observat că pe partea ta a drumului sunt flori, însă pe cealaltă nu?
Asta pentru că ţi-am ştiut defectul şi am plantat seminţe de flori pe partea ta a potecii, iar în fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi.
De doi ani culeg aceste flori şi împodobesc casa cu ele.
Dacă nu ai fi fost aşa, n-ar mai exista aceste frumuseţi care-mi împrospătează casa.
Fiecare dintre noi avem defectul nostru.
Însă crăpăturile şi defectele ne fac viaţa mai interesantă.
Trebuie să luăm fiecare persoană aşa cum este şi să găsim până şi în defecte ceva pozitiv.

(Poveste chinezeasca) 15.06.2014

 
 
palmieri.JPG
Stateam intr-o seara pe marginea unui rau, ascultand linistea serii. Sclipiri de valuri reci se intrezareau pe frunzele artarilor batrani.
Pe partea cealalta, printre fire verzi de iarba se vedea zburand un trup firav de zana, aproape translucid.
Ridicandu-si degetul rozaliu imi facea semn sa vin la ea. Avea in mana o papusa alba, cu buze rosii, cu privirea ca de ceara. In parul ei stateau prinse cu grija stelute aurii ce reflectau in apa lumini jucause.
 
M-am ridicat ca-n vis si am incercat sa inaintez spre copilarie, spre anii trecuti.
Dar m-am scufundat de-ndata in spuma raului, pierzand intr-o clipa urma zanei.
 
Pe creanga neagra a unui stejar se aseza timida o privighetoare, cantandu-si trilul trist. Iar eu, pierduta printre valuri auzeam fiorul ei rece ce topea pana si cea mai dura stanca.
 
In departare se auzea ropotul dulce a unei cascade, ce ma atragea inevitabil spre ea.
 
Acum nu mai vedeam nici copacii, nici frunzele cu sclipiri de stele.
Doar auzeam stins cantecul unei pasari cenusii, in timp ce ma udau stropii reci ai maturitatii.
(Preluare internet)

Un profesor tinea un seminar pentru 200 de femei.
El si-a inceput ora tinand in mana o bancnota de 500 de lei si a intrebat:
“Cine doreste aceasta bancnota?”
Nici nu a terminat bine intrebarea… ca toate mainile erau in aer. A spus:
“Voi da aceasta bancnota uneia dintre voi, dar mai intai vreau sa faceti un lucru.”
El a inceput sa mototoleasca bancnota, apoi a intrebat: “Cine mai vrea banii astia?”
Mainile erau in continuare in aer.
“Ei bine…” a spus el…. “Dar daca fac asta?”
Si a aruncat pe jos bancnota mototolita, apoi a inceput sa o calce cu pantoful. A ridicat-o, asa cum era mototolita si murdara si a intrebat:
“Acum… cine o mai vrea?”
In aer erau toate mainile.
“Prietenii mei, ati invatat o lectie foarte importanta… indiferent de ce am facut cu banii… voi tot i-ati vrut si asta pentru ca nu le-a scazut valoarea. Aceasta bancnota, mototolita si murdara valoreaza in continuare 500 de lei.”
De multe ori in viata noastra suntem la pamant din cauza problemelor si a obstacolelor care vin pe neasteptate.
Ne simtim ca si cum ar fi lipsite de valoare…
Dar indiferent de ce se intampla sau de ce se va intampla voi sunteti speciale… sa nu uitati niciodata asta!

Un profesor tinea un seminar pentru 200 de femei.
El si-a inceput ora tinand in mana o bancnota de 500 de lei si a intrebat:
“Cine doreste aceasta bancnota?”
Nici nu a terminat bine intrebarea… ca toate mainile erau in aer. A spus:
“Voi da aceasta bancnota uneia dintre voi, dar mai intai vreau sa faceti un lucru.”
El a inceput sa mototoleasca bancnota, apoi a intrebat: “Cine mai vrea banii astia?”
Mainile erau in continuare in aer.
“Ei bine…” a spus el…. “Dar daca fac asta?”
Si a aruncat pe jos bancnota mototolita, apoi a inceput sa o calce cu pantoful. A ridicat-o, asa cum era mototolita si murdara si a intrebat:
“Acum… cine o mai vrea?”
In aer erau toate mainile.
“Prietenii mei, ati invatat o lectie foarte importanta… indiferent de ce am facut cu banii… voi tot i-ati vrut si asta pentru ca nu le-a scazut valoarea. Aceasta bancnota, mototolita si murdara valoreaza in continuare 500 de lei.”
De multe ori in viata noastra suntem la pamant din cauza problemelor si a obstacolelor care vin pe neasteptate.
Ne simtim ca si cum ar fi lipsite de valoare…
Dar indiferent de ce se intampla sau de ce se va intampla voi sunteti speciale… sa nu uitati niciodata asta!
my son.jpg
RCP.JPG
In excursie la barajul Vidraru
In excursie la barajul Vidraru
La gradi facand o felicitare pentru mami
La gradi facand o felicitare pentru mami
mai 2012
mai 2012
8.jpg





LinkPro - Director Web



Bloguri, Bloggeri si Cititori



eXTReMe Tracker

GenerareTrafic.ro - Trafic marit 100% si GRATUIT




PageRank








View My
Stats




Name
Email
Comment
Or visit this link or this one