"Este de o mie de ori mai bine sa fii optimist si sa te inseli, decat sa fii pesimist si sa ai dreptate."
super.jpg
Eu la 4 luni

Eu la 4 luni

Pe vremea cand adoram mersul de-a busilea...
Eu la 8 luni

Eu la 8 luni

Nu stiam inca sa merg in picioare, insa ma sprijineam de ce apucam...
Eu si sora mea

Eu si sora mea

Ghici care sunt eu in poza?

 Era intr-o noapte torida de iulie, spre sfarsitul lunii in 1967. Dupa miezul noptii, un copil plange pentru prima oara…daaaa, e vorba chiar de mine.

"Sa-ti traiasca baiatul" o sicaneaza tata pe mama cu acel regret pe care il au tatii ca primul lor copil nu e baiat...

Dupa aproape 2 anisori, iata si al 2 lea copil al familiei, tot fetita.

Eram atat de incantata ca aveam o sora, cine mai era ca mine…Tot timpul ne-am inteles foarte bine, au fost momente cand ne-am inteles din priviri si chiar si acum, mari ne intelegem fantastic.

Ce-mi amintesc cu placere din anii copilariei sunt acele delicioase vacante de vara cand mergeam la tara la bunici, o zona de deal absolut incantatoare prin partile Buzaului unde ne strangem toti verisorii, eu, sora mea, baiatul unei sore de-ale mamei si fata si baiatul fratelui mamei. Eram deci 5 poznasi, ce faceam la pozne…mama, mama…

Intr-o dimineata, ne gandim noi sa escaladam de capul nostru dealul sa ajungem in varf unde era asa numitul "castel de apa", unde evident, se ajungea dupa cateva ore bune de mers. Zis si facut…Numai ca, evident, am plecat in "calatorie" fara stirea celor care trebuiau sa aiba grija de noi. Ne-am luat la noi apa, ceva provizii de hrana si hai in …drumetie… Urcam, si iar urcam… suisuri si coborasuri, ne-am urzicat, la un moment dat am auzit ceva prin niste tufisuri dintr-o vie. Cu totii am inceput sa ne imaginam tot felul de minuni… Ca poate fi lup…mistret…cert e, fratilor ca ne-am cam indus frica…si ne-am luat ca "oile" unul dupa altul in sensul asta. Bine-nteles ca nu era decat un amarat de iepure de camp, speriat mai ceva ca noi, evident de prezenta noastra acolo. Ajungem triumfatori, putin dupa miezul zilei la castelul cu pricina, pe care ne urcam…

Era un peisaj mirific…greu de descris in cuvinte. Nu cred ca voi uita niciodata acea imagine…padurea intr-o parte, vii de jur imprejur, terase de  toate culorile, in departari se vedeau siluetele caselor…si noi, sus, desupra tuturor…Ne simteam micii printi ai universului. Ne revenim din momentele de extaz, o luam pe drumul spre intoarcere, dupa ce, am servit si pranzul la iarba verde si ajungem noi, obositi, dar fericiti inapoi acasa pe seara.

Ne luam portia de "bataie" din partea bunicii, cum era si normal, care a fost, trebuie sa recunosc, extrem de blanda. In timp ce noi, copiii, ne faceam de cap…ei, nestiind pe unde ne umblau piciorusele ajunsesera in pragul disperarii…hmmm…ce inseamna sa nu fie telefoane mobile pe vremea aceea…

Au trecut o groaza de ani de atunci si tare ar fi frumos, sa ne mai stragem iar, ca odinioara, la tara vara…Din pacate, n-ar mai fi la fel…bunicii mei s-au stins de mult, iar noi, nu mai suntem copii de mult…nu mai avem timp…nici macar sa ne mai vedem din cand in cand…decat in imprejurari nefericite…

(3 iunie 2011)

my son.jpg
RCP.JPG
In excursie la barajul Vidraru
In excursie la barajul Vidraru
La gradi facand o felicitare pentru mami
La gradi facand o felicitare pentru mami
mai 2012
mai 2012
8.jpg





LinkPro - Director Web



Bloguri, Bloggeri si Cititori



eXTReMe Tracker

GenerareTrafic.ro - Trafic marit 100% si GRATUIT




PageRank








View My
Stats




Name
Email
Comment
Or visit this link or this one