O frunza se incapataneaza sa cada...sta acolo in copac...demna, batoasa si nu vrea si pace sa se desprinda spre sol. Are multe amintiri din timpurile in care soarele o rasfata cu mangaierea lui si cate o pasare, cand si cand se adapostea sub ea de arsita verii...Are noroc...vantul nu a fost pana acum extrem de violent, ploi prea puternice n-au reusit sa o doboare...

Acum insa...simte ca nu mai poate...ca se apropie momentul care stia ca va veni...dar totusi, spera in adancul fiintei sale sa nu vina niciodata...

Intr-o dimineata insa, picaturile de ploaie au invins-o. Slabita, s-a desprins usor de pe creanga copacului si a cazut pe pamantul rece de dimineata. Un copil s-a aplecat si a luat-o...s-a gandit ca e tare frumoasa si vrea s-o pastreze...

Asa este toamna...e frumoasa prin fascinantul peisaj oferit de frunzele multicolore, dar maretia ei paleste odata cu venirea frigului care o lasa fara avutia ei...frunzele copacilor, pasarile care au plecat de mult in tarile calde, zbenguiala copiilor ore in sir in parcuri...

Asa ca...vrem sau nu vrem....a venit toamna

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
ca or să-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai să te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o să se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci mă apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.

(Emotie de toamna - Nichita Stanescu)