"Este de o mie de ori mai bine sa fii optimist si sa te inseli, decat sa fii pesimist si sa ai dreptate."
super.jpg
Eu la 4 luni

Eu la 4 luni

Pe vremea cand adoram mersul de-a busilea...
Eu la 8 luni

Eu la 8 luni

Nu stiam inca sa merg in picioare, insa ma sprijineam de ce apucam...
Eu si sora mea

Eu si sora mea

Ghici care sunt eu in poza?

Viata e o jungla...

Duminica, 7 august 2011. O zi in care soarele zambeste cu gura pana la urechi…de la prima ora…E 8 si un sfert dimineata. Imi iau la revedere de la parintii mei care pleaca cu masina personala la tara…zona Buzaului.
Nu trece decat o jumatate de ora cand primesc un telefon.
Cu vocea stinsa, mama ma anunta ca au avut accident. O salvare a intrat in masina noastra, a tarat masina in niste mastodonti care urmeaza a fi scheletul picioarelor viitorului pod suspendat din Mihai Bravu – Splaiul Unirii. Impactul a fost maxim pe partea dreapta unde din fericire nu statea nimeni, tata fiind la volan si mama cu o matusa fiind in spate. Masina e armonica pe acea parte si evident, partea din fata. Scaunul din fata dreapta e culcat la orizontala, rotile din fata sunt varza, masina fiind adusa cu o masina de descarcerare pe platforma.
E incredibil cum ati scapat cu viata, spune soferul salvarii vazand in ce hal e masina
Parintii acuza dureri in urma impactului...dar nu vor sub nici o forma sa mergem la doctor.
O sa treaca...nu e mare lucru...spun ei. E un fleac fata de ce avea sa se intample...
O zi care trebuia sa fie o frumoasa duminica, in care sa ne refacem bateriile pentru saptamana ce avea sa urmeze...se pare ca se transformase in cosmar.
O zi in care parintii mei au vazut moartea cu ochii. Insa, totusi, aceasta i-a lasat in pace…
O zi in care aflu tot telefonic…ce ironie…oare cine-o fi inventat telefoanele mobile…ca un foarte bun prieten e internat in spital si de cateva zile a fost supus unei operatii destul de complicate.
Cand am primit telefonul, aproape ca nu mai puteam sa vorbesc...simteam ca nu mai pot…nu mai pot auzi numai de suferinta…era deja prea mult intr-o singura zi…
Am inceput sa ma gandesc…din nou…pentru a nu stiu cata oara…cum viata noastra atarna de un fir de ata…depinde insa cat de gros e acesta…si ca trebuie sa nu mai punem la suflet orice (hmmm…ce bine ar fi sa fie atat de simplu…) pentru ca viata e atat de scurta…azi vedem rasaritul…insa nu se stie daca mai apucam sa vedem si soarele apunand…
Asa ca...hai sa ne bucuram de orice clipa, orice ciripit de pasarele, de orice e frumos si incanta ochiul, de orice zambet, de o floare, de o gluma...si sa ignoram rautatile, vorbele urate...sa nu tinem seama de ele...sa nu le lasam sa ne umbreasca fericirea care si asa e pasagera...
my son.jpg
RCP.JPG
In excursie la barajul Vidraru
In excursie la barajul Vidraru
La gradi facand o felicitare pentru mami
La gradi facand o felicitare pentru mami
mai 2012
mai 2012
8.jpg





LinkPro - Director Web



Bloguri, Bloggeri si Cititori



eXTReMe Tracker

GenerareTrafic.ro - Trafic marit 100% si GRATUIT




PageRank








View My
Stats




Name
Email
Comment
Or visit this link or this one